_Să ai mai multă valoare...nu neapărat succes

Titlu meu de fapt plecacă de la un citat a lui Einstein:
"Încearcă sa fii un om de valoare şi nu neapărat un om de scucces"
Sper să facă bine conexiunea cu ceea ce am scris...concluziile la sfârşit, ok?

_De ceva vreme un gând nu mă lasă în pace...mereu îmi trec prin minte lucruri mărunte din timpul zilei. Mi-am facut un obicei, când mă pun seara în pat, înainte să adorm mă gândesc la ziua care s-a incheiat, analizez anumite situaţii prin care am trecut, dacă am făcut tot ceea ce mi-am propus de dimineaţă...Nu vă imaginaţi că stau trează juma' din noapte, am experinţă şi trec repede în revistă tot ceea ce s-a petrecut. Niciodată nu mă gandesc la ziua precedentă şi niciodată nu fac bilanţul săptămanal sau lunar, aş tâmpii de-a binelea.
Aşa cum am spus, un gând nu îmi dă pace! Am citit cu ceva vreme în urmă un blog(asta fac mereu, caut bloguri şi le citesc de la cap la coadă) nu vreau să dau numele blogului, oricum poate mulţi vor recunoşte despre cine vorbesc, comentariile cuiva despre blogurile altora. E... nimic ciudat până acum, chiar dacă comentariile erau un pic dure. Tipu încearcă să explice ce rost au blogurile şi bineînteles să descurajeze prostia fie ea şi "blodă". Ok, am răsuflat uşurată că nu se vorbea nimic despre mine.
Însă trebuie să recunosc ca misiunea tipului a avut succes, cle puţin în cazul meu. Mă tot gandesc la blogul meu, care e cam săracuţ el aşa,în informaţie vreau să spun. Ştiu, merită mai mult. Aş posta zilnic pe el dacă aş avea ce. Nu am vrut să cad în altă extremă, nu am vrut să îl fac jurnal zilnic...să citească toată lumea ce trăiesc eu zilnic. Clar că şi eu , ca mai toată lumea (femeile) am trait 4 ani de facultate, care, vreau să spun au fost cei mai perfecţi ani din viaţa mea.... şi eu am trait fericirea naşterii primului copil... şi eu am probleme că nu mai ştiu ce să gătesc ... si eu am frustrările mele, obsesiile mele...aţi înţeles ideea?
Aş umple pagini întregi cu probleme din astea banale, cotidiene.
Nu mi-am facut blog să atrag atenţia asupra vieţii mele(care oricum nu are nimic deosebit pentru alţii decât pentru mine, nu am vrut sa caştig bani sau nu ştiu eu ce mare faimă de blogger)am vrut să fac parte dintr-o comunitate. Cosider ca bloggerii fac parte dintr-un întreg, au identitate şi au deschideri spre relaţii interactive infinite. Am vrut să cunosc oameni cu care să am şi eu ceva în comun, am vrut să cunosc vieţii mai diferite de ale mele şi mai interesante. Am reuşit să intru într-un univers paralel vieţii mele.
Aici in faţa calculatorului, în momentul în care postez ceva pe blog, sunt o tipă dint-o mie, când închid blogul, conduc o revistă şi scot pe piaţă munca unei echipe formidabile, când plec acasă sunt soţie şi mamă.
De aceea blogul meu e aşa sărac. Încerc să postez ceva interesant, să nu intre în categoria banalului(de multe ori sunt tentată să o fac, dar mă abţin). Oricum, în momentul câd voi trăi ceva senzaţional voi posta mai întâi pe blog. Imi pare rău că nu am timpul fizic să postez anumite lucruri, cum ar fi: reclama mea favorită, citate intregi din carţile pe care le citesc, fotografi care să starneasca râsu...şi multe altele( şi oricum sunt destui care fac asta). Trebuie să recunosc, am o viaţă foarte activă şi sunt super ocupată. Însă să ştiţi ca mă bucur în fiecare dimineaţă de timpul dedicat în întegime persoanei mele. Dimineaţa imi citesc e-mail-urile mele personale, intru pe blogurile mele preferate, pe sit-urile care imi plac şi citesc presa. După ce fac asta, şi nu glumesc deloc, nu mai am timp nici măcar să respir.
Sper că aţi înţeles cum stă treaba cu blogul presavspress.blogspot.com.
Oricum, mă bucur că există blogul meu. Cel puţin eu mă bucur din plin de el şi îl preţuiesc asa cum este. Pentru toţi ceilalti, voi bloggeri care aţi devenit preferaţii mei, fară voia voastră, să continuaţi ceea ce aţi încept, e perfect aşa !

Si pentru că vreau să închei aşa cum îmi spune raţiunea, chiar dacă e un pic deşuet, închei cu un citat:" Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învată ca si cum ai trăi veşnic" Mahatma Gandhi(...să nu râdă nimeni!)